În noaptea magică de Sânziene se deschid cerurile

În noaptea magică de Sânziene se deschid cerurile

 

Tradiţia sărbătorii Sânzienelor, a Solstiţiului de vară şi a zilei Sfântului Ioan Botezătorul

 

de Melania Radu

 

Noaptea de Sânziene  este o noapte magică, un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Se spune că mai ales în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei norocoşi pot întâlni Sânzâienele.

Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Sânzienele sau Sânzâienele sunt fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însuşiri bune. Fuioare uşoare de vânt în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează hore ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Sunt entităţi ale aerului, transparente, pure şi nobile, foarte greu de perceput, dată fiind natura lor instabilă, fluidă, predispusă la mişcări foarte rapide.  

Spre deosebire de alte personaje mitice, ca Ielele şi Rusaliile, Sânzienele (Drăgaicele) sunt binevoitoare omului, aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără lanurile de intemperiile naturii. Sub un nume sau altul, aceste făpturi mitice există în folclorul tuturor popoarelor, nu numai în Europa, ci pe toate continentele.

 

Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după Solstiţiul de Vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce situat la mijlocul anului şi înscris sub semnul focului, al Soarelui. În cinstea acestuia se aprind focuri uriaşe pe culmile dealurilor. Încinşi cu brâuri din pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă în foc aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri viitoare. La final, se rostogolesc la vale roţi aprinse, şi ele simboluri ale Soarelui, care se îndreaptă odată cu vara către toamnă şi care au rolul de a alunga spiritele rele. Uneori, sunt lăsate să plutească pe ape mici ambarcaţiuni cu lumânări. Se practică săritul peste focul purificator. Se crede că cine va trece prin foc sau va sări peste el în această noapte, se va purifica şi întregul an care urmează va fi apărat de duhurile rele, de boli şi va fi fericit. Tradiţiile acestea, care există şi acum în ţările Europei Centrale şi de Nord datează de secole, cu mult înaintea creştinismului.

După ce se trece de miezul nopţii şi focurile se sting, oamenii se îndreaptă în linişte spre casele lor, lăsând locul spiritelor care, după credinţa populară, în noaptea aceasta ca şi în toate nopţile importante ale anului, hoinăresc hai-hui prin lume. De aceea, cu această ocazie se realizează şi practici de pomenire a morţilor, numite Moşii de Sânzâiene: se face curăţenie la morminte, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir.

În această zi, florile de sânzâiene, împletite în cununi, sunt atârnate, până în anul următor, la ferestre, la porţi, la streşinile caselor, cu credinţa că vor apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice şi vor aduce noroc şi belşug. Aceste cununi sunt folosite şi pentru prevederea viitorului, în funcţie de felul în care cad după ce sunt aruncate pe casă.

 

Floarea de Sânziană (Gallium verum sau Gallium mollugo – după culoarea galbenă sau albă) este o floare de câmp cu inflorescenţe mărunte, pline de polen, frumos mirositoare, care înfloreşte în preajma solstiţiului de vară, în perioada coacerii cerealelor. Ea are numeroase întrebuinţări în medicină şi cosmetică, drept pentru care mitologia populară i-a acordat şi proprietăţi mistice, fiind folosită în practicile magice efectuate în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul. Dacă o fată tânără o pune sub pernă în noaptea respectivă, îşi va visa cu siguranţă ursitul. Dacă îşi pun în păr sau în sân floarea respectivă, atât fetele cât şi femeile devin mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase. Dacă se spală la ivirea zorilor cu roua căzută pe Sânzâiene sau se îmbăiază în apă curgătoare devin mai frumoase.

 

În medicina populară, Sânziana are numeroase întrebuinţări, dar pentru a avea eficienţa dorită trebuie culeasă după un anume ritual: florile se culeg în zorii zilei de Sf. Ioan Botezătorul, în timp ce tulpina şi seminţele, cum este şi firesc, toamna. Dacă sunt culese corespunzător, proprietăţile lor sunt miraculoase. Astfel, întăresc copiii debili şi limfatici, dacă se pun în apa lor de baie; vindecă frigurile; puse în alcool vindecă rănile şi urmele loviturilor; roua căzută pe flori în noaptea de Sf. Ioan Botezătorul este leac sigur pentru bolile de ochi şi piele.

În acelaşi timp, floarea de Sânziană este un reper calendaristic agrar. Dacă înfloreşte înainte de Sf. Ioan Botezătorul, înseamnă că vegetaţia plantelor este prea avansată. La trei zile după Solstiţiul de Vară, ziua începe deja să scadă. Întreaga vegetaţie îşi pierde cîte puţin sevele şi aromele. De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecătoare este ziua de Sânzâiene, fiind considerată cea mai bună zi din an pentru aceasta, florile potenţându-şi puterile şi mirosurile înainte să le înceapă declinul. Multe din florile şi ierburile care se culeg în această zi, sunt duse la biserică, cu credinţa ca vor fi sfinţite şi prin aceasta vor fi curăţate de influenţele negative ale Rusaliilor/Ielelor, zânele rele ale pădurilor. 

Pentru ţărani această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară se crede că dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul sau după Sânziene,este de rău augur, deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat.

Din seria obiceiurilor legate de această zi face parte şi tradiţia băii de solstiţiu (21 iunie) sau de ziua Sf. Ioan Botezătorul (24 iunie). Aceasta se face într-o apă curgătoare şi se consideră că spală toate nenorocirile şi supărările anului trecut, precum şi că ajută ca să se împlinească toate dorinţele în următorul an. Există de asemenea obiceiul unui scăldat ritual pentru păstrarea sănătăţii. Pentru acest lucru sunt alese locuri anume, ape din sălbaticie. Se mai spune că dacă la miezul nopţii bei roua căzută pe floarea de Sânziană, aceasta purifică şi este aducătoare de noroc, iar dacă faci în această zi o baie în care ai turnat decoctul făcut din nouă plante anume – obligatoriu şi Sânziana, tot anul vei fi sănătos şi-ţi va merge bine.

Lista credinţelor populare legate de această sărbătoare este foarte bogată:

- În această noapte, ca şi în noaptea de Crăciun, se spune că animalele stau de vorbă. Cine le pândeşte le poate înţelege graiul şi poate afla multe taine.

- Tot în această noapte se spune că răsare în mod magic floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege, înfruntând curajos duhurile care o păzesc; acesta va putea citi gândurile oamenilor şi va descoperi comori ascunse.

- În această noapte se înconjoară casa cu făcliile aprinse, la fel câmpurile cu cereale, fâneţele, grajdurile, aceasta pentru ca anul următor să fie mai bogat. În acelaşi timp, se fac puternice zgomote nocturne pentru a alunga duhurile rele.

- Dacă o fată aruncă un buchet de flori de Sânziene prin uşa deschisă sau prin fereastră, atunci îşi va găsi în acest an ursitul. Alteori buchetul se pune sub pernă, căci se spune că visele din această noapte se împlinesc.

- Perioada solstiţiului de vară este şi prilej pentru organizarea târgurilor, bâlciurilor şi iarmaroacelor, pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei (Târgurile de Fete).

- Una dintre plantele deosebit de folosite în medicina populară este verbina. Pentru ca să aibă eficienţă, verbina se culege doar în nopţile de Sânziene, de Înălţarea la Cer şi de Sf. Petru şi Pavel. Acestei plante i s-a acordat o importanţă şi un respect deosebit, încă din antichitate: romanii îşi împodobeau cu ea templele. Se considera că este sub influenţa planetei Venus, de aceea era folosită în ritualurile pentru dragoste. Dacă se punea pe câmp, atunci aducea prosperitate şi recoltă bogată. Dacă se punea în pantofi, îţi lua oboseala pe loc. Se spune că nu e voie să o scoţi din pământ cu un obiect din fier, ci doar cu unul din argint. Însă înainte de a o scoate se toarnă pe pământ ceară şi miere. După ce este scoasă (în noaptea sărbătorilor amintite) trebuie să fie pusă uşor pe pământ şi să fie vegheată pînă la răsăritul zorilor. În medicina populară se mai spune că dacă culegi această plantă înainte de asfinţitul soarelui, tot anul următor nu vei avea dureri de cap.

- La solstiţiul de vară se atârnă crengi de arţar la uşi şi la ferestre, pentru că există credinţa fermă că în acest fel vor fi îndepărtate toate forţele malefice. Frunzele de arţar culese în această zi şi puse la uscat vindecă orice rană şi înlătură durerea de cap.

- Dacă hainele, covoarele şi aşternuturile sunt expuse în 24 iunie la soare, ele nu vor fi mâncate de molii.

- Dacă în această zi vezi o furnică roşie, aceasta este de foarte bun augur. Iar dacă găseşti o furnică în portmoneu, este un semn indubitabil că vei avea un an foarte bogat.

- În unele zone se obişnuieşte ca în această zi să se mănânce turte din aluat cu flori de soc, în felul acesta întregul an care urmează vei fi sănătos. Crenguţe de soc sunt atârnate la ferestre şi la uşi, pentru a apăra în felul acesta casa de orice necazuri şi boli şi pentru a se asigura astfel bunăstarea în tot anul următor. Din cele mai vechi timpuri, socul este plantat lângă casele oamenilor deoarece se crede că în el sălăşluieşte un duh sau o zână bună care-i apără pe oameni de nenorociri. E considerat un sacrilegiu să tai un soc, copacul despre care ţăranii spun că „în faţa lui trebuie să-ţi scoţi pălăria”.

- Se spune că dacă culegi şi mănânci la miezul nopţi de Sf. Ion Botezătorul petalele florii de grâu, numită albăstrica, tot anul vei avea noroc în toate.

                                                                                     

Bibliografie:

Mihail Sadoveanu, Nopţi de sânzâiene. Paştele blajinilor, Editura Minerva, 1980
Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae
Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Ed. Academiei, Bucureşti, 1985