miercuri, 11 septembrie 2013

Intalnire cu Destinul! Saturn in conjunctie cu Nodul Nord

Vine un moment cand suntem pusi in situatia de a face un salt spectaculos in viata noastra. Iar cand de veghe este zodia Scorpionului, Universul se asigura ca nu avem niciun mijloc prin care sa ne impotrivim. Ne place, nu ne place, devenim pasari migratoare. Locul pe care il ocupam in viata noastra si in care n-am inradacinat devine neprietenos. Conditiile ne par vitrege, atmosfera este tensionata si ne impinge spre mai departe. Alte meleaguri mai calde ne asteapta la orizont.

Luna septembrie a lui 2013 aduce o conjunctie spectaculoasa intre Saturn si Nodul Nord in Scorpion. Ca impact, poate fi evenimentul astrologic al anului 2013! Tot ceea ce punem la cale luna aceasta ne poate modela urmatorii 12 ani. Cam atat dureaza ciclul conjunctiilor dintre Saturn si Nodul Nord. In contemporaneitate, ele s-au petrecut in anii 1934, 1945, 1956, 1968, 1979, 1991 2002. Urmatoarele intalniri astrale vor avea loc in 2025 si 2036.
Cu totii resimtim o asezare, avem sentimentul ca ajungem la un capat de drum si ne simtim usurati, ne impacam cu o parte din noi si din viata noastra, dam o forma clara unor relatii afective care ne produceau zbucium, stim cum sa ne apropiem de implinirea profesionala si, mai ales, aflam pe ce oameni contam. Nodul Nord este indicatorul Destinului, al drumului pe care il avem de urmat in aceasta viata. Saturn ne aduce fortat pe acest drum prin materializarea unor evenimente care ne pozitioneaza corect.

Nu ni se mai permite sa gresim! Ceea ce traim acum este spre binele nostru suprem, deci sa nu ne impotrivim! Sa nu ne iluzionam nici ca lucrurile se descurca printr-o minune, peste noapte, de azi pe maine. Vorbim despre Saturn, care nepromite o ascensiune, dar una lenta si sigura. Poate ca lucrurile nu se misca asa cum ne-am dori, cu viteza estimata, dar ele se misca! Motoul acestei perioade este replica legendara a lui Galileo Galilei: “Eppur si muove!” adica “Si totusi se invarte!”. Stim ca Galilei, care a demonstrat ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui si nu invers, a fost obligat de Inchizitie sa-si retraga public afirmatia. Dupa ce s-a supus si a incheiat discursul, coborand de pe scena, se pare ca a fost auzit soptind “Si totusi, se invarte!”. Cine crede ca stagneaza in aceasta perioada traieste doar la nivelul unei impresii. Pe undeva, la un nivel mai profund sau mai vizibil, rotitele se invart.


Deciziile pe care le luam acum ne recompun tabloul de ansamblu al propriei vieti. Initiativele pe care le avem ne astern in fata un drum lung, pavat cu rezultate pentru care depunem eforturi consistente, dar si cu satisfactii de care stim sa ne bucuram. Sa lasam lucrurile sa se intample, deci, si sa avem rabdare! Rabdarea este deja un cliseu, dar ea presupune acum ragazul in care aluatul creste frumos, se coace la timp si este scos din cuptor cu acel miros care vrajeste simturile. Poate lucrurile nu se intampla cum vrem noi sau cand vrem noi, dar sigur se intampla. Si se intampla chiar acum, chiar daca nu le vedem.

Detalii suplimentare ne da planeta Venus, implicata si ea in aceasta conjunctie. Avem sansa unui ajutor din partea femeilor, din partea unor persoane care ne sprijina din umbra, fara ca noi sa banuim cine pune o vorba pentru noi sau ne face un bine. De asemenea, banii pot sa apara pe filiere total imprevizibile. Frica de a nu avea bani se confirma, asa ca cea mai inteleapta atitudine este aceea de a-l lasa pe Dumnezeu sa puna lucrurile cap la cap. Daca avem un proiect ce poate parea nebunie curata din cauza lipsei de moment a banilor, sa nu ne descurajam. Facem o cerere mai Sus: “Doamne, eu nu am mjloacele, nu pot face singur! Te rog, fa Tu! Iti multumesc!”.

Septembrie 2013 bate gongul pentru cei nascuti in intervalele de timp mentionate mai sus, care au in harta natala aceasta conjunctie. A sosit si vremea lor! Ei au stabilita o intalnire cu Destinul, isi pot schimba viata intr-o directie total noua si plina de recompense. Vorbim de cei nascuti in:

•    decembrie 1933 – martie 1934
•    aprilie – iulie 1945
•    5-10 octombrie 1956
•    martie – iunie 1968
•    ianuarie – august 1979
•    16 decembrie 1990 – 6 februarie 1991
•    mai – iulie 2002

Cei nascuti in aceasta perioada au sansa de a da o lovitura, de a inhata din zbor niste oportunitati, de a pune mana pe ceva durabil, la care visau de mult. Asteptarea a luat sfarsit, daca au avut impresia ca se chinuie si ca dau in gol, ceea ce li se intampla acum este de bun augur. Se contureaza pentru ei trepte solide spre viitor, care li se dezvaluie pas cu pas. Mai urmeaza tot timpul ceva, chiar daca nu se vede nimic. Atunci cand vor pune piciorul, dedesubt vor simti pamantul sub picioare, cu toata stabilitatea pe care o asigura. Fiecare pas facut prelungeste drumul! Fiecare dintre acesti nativi ar trebui sa-si evalueze perioada din anul 2002, cand s-a repetat aspectul, pentru a vedea in ce masura intamplarile sau oamenii de atunci le-au marcat viata. Ei se urca acum intr-un tren care are programata urmatoarea plecare abia peste 12 ani, asa ca ar fi bine sa fie punctuali.

Oportunitatile acestei perioade, care au rasarit de prin august si se epuizeaza pe la jumatatea lunii noiembrie 2013, au caracter decisiv pentru rostul nostru in viata pe care o traim. Ne dam seama ca existenta noastra are un sens mult mai maret decat am crezut pana acum. Sa mergem pe firul evenimentelor si-l vom descoperi. Cei care sunt privilegiati acum, adica cei nascuti pe conjunctia Saturn-Nodul Nord, sunt primii la inaintare. Ei au intalnire cu Destinul. Ceilalti, sa ne luam dupa ei, sa-i insotim! Imposibil sa nu ne pice si noua ceva!

Sa ne auzim cu bine in… 2025!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu