duminică, 14 iulie 2013

Cum trăim cu Marte în Rac?


marte-rac-2013
Într-o consultaţie, o clienta îmi spunea că a citit undeva că Marte în Rac se traduce prin „pune un războinic în bucătărie.” Şi de atunci, de fiecare dată când mai întâlneam o hartă natală în care Marte să fie în aeastă zodie, rugam „posesorul” să şi-l imagineze pe Mel Gibson din Brave Heart, tată de familie.
Pentru Zeul Războiului întâlnirea cu propriile emoţii şi sentimente, într-un cadru de confort dat de un cămin conjugal, alături de o femeie sensibilă şi emotivă şi înconjurat de o mulţime de copii, pare a fi similară cu îmblânzirea unui animal sălbatic şi creşterea lui în ograda omului. Focul în Apă se stine. Iar dacă nu se stinge, evaporă apa, transformându-o.
Din 13 iulie până pe 28 august, Marte tranzitează zodia Racului, aducând cu sine experienţa întâlnirii Focului cu Apa. Focul în Apă se stinge. Iar dacă nu se stinge, evaporă apa, transformându-i starea. Este o perioadă în care instinctele şi emoţiile noastre se întâlnesc faţă în faţă. Impulsul spre acţiune, spre cucerire este diminuat de siguranţa emoţională pe care un cămin armonios îl oferă. Însă viaţa nu stă în loc. Ea caută să cucerească noi teritorii. Şi, din această perspectivă, siguranţa, cauză a instinctului de conservare, poate fi percepută ca sentiment de autodistrugere.
Poate nicăieri în altă parte a Zodiacului, Marte nu este mai frustrat, ca în acest sector. Nu ştie cum să manifeste emoţiile, pentru că nu le cunoaşte. Sau nu cunoaştele altele decât cele de furie, de mânie, de bucurie pentru victoriile obşinute şi de setea pentru o nouă aventură. Compasiunea, milă, susţinerea sunt elemente de fineţe care îi sunt străine. Poate pentru că Marte a avut o mamă dură care l-a crescut după principiul „un băiat nu plănge niciodată”. Aceasta stare se reflectă şi în atitudinile femeilor, nu doar în ale bărbaţilor, şi este specifică acelor reprezentante ale sexului frumos care tind să conducă în familie la fel d emult ca şi în profesie.
Tranzitul începe cu o conjuncţie cu Jupiter şi cu trigonul pe semne de Apă pe care îl formează împreună cu Saturn din Scorpion şi cu Neptun retrograd din Peşti. Este un început de călătorie „prin tărâmurile emoţionale ale copilăriei” plină de nostalgii, de emoţii care ne leagă de primii ani de viaţă şi de relaţia cu mama. Frustrările legate de incapacitatea de manifestare emoţională, de furiile ascunse, de reprimările generate de un sistem de educaţie rigid, năvălesc din interiorul nostru spre exterior, căutând o formă de exteriorizare. Din fericire, la cât de multe şi de puternice sunt aceste stări, vindecarea este la un ps distanţă. Ca o „fericită” posesoare de o astfel de poziţie a lui Marte în Rac, ţin minte că printre primele lucruri pe care a trebuit să le învăţ a fost acela de a-mi direcţiona surplusul de energie către un scop construciv. Şi pentru o lungă perioadă de timp, când emoţiile erau prea puternice ca să le mai pot gestiona, frecam ore în şir faianţa din baie şi podelele.
Efectul acţiunii lui Marte  în Rac este cel al unei oale sub presiune, a unui capac care dansează pe oala aflată pe foc, sau a unui butoi cu pulbere al cărui fitil a fost aprins. Când se atinge un punct de maxim, explozia este inevitabilă. În plan uman această se manifestă prin crize de nervozitate, de furie, născute din incidente banale care acţionează ca picătura care a umplut paharul sau scânteia declanşatoare.
Ultima parte a tranzitului Marte este de capul lui prin Rac, lipsit de aspecte majore, cu excepţia unei perioade în care formează o conjuncţie cu Lilith. Practic, energiile marţiene nu sunt ajutate prin aspectele cu alte planete să găsească o cale de descărcare, ci sunt în bătaia „valului”. Reacţiile noastre sau ale celor din jur sunt neaştepate. Important este să ţinem minte şi să îi asigurăm şi pe cei din jur că ceea ce se întâmplă nu are legătuă cu persoanele în cauză. Că nici noi, şi nici ei nu trebuie să luăm totul la modul personal. Sunt crize care vin şi trec şi funcţie de atitudinea pe care o adoptăm, putem fi ciufuliţi, răvăşiţi, sau mai puternici la finalul tranzitului. Pentru că stările de furie, generate de frustrări şi reprimări, sunt construite pe o bază inconştientă de agresivitate, care înregistrează fiecare situaţie stresantă şi, dacă nu a fost eliberată la timp, crează cadrul propice pentru reproşuri nejustificate, care merg în sensul invers al dezvoltării personale, după cum este vorba, până la „calendele greceşti!”.
Paradoxal, sau nu, această perioadă poate fi eliberatoare la modul tămăduitor, pentru aceia dintre noi care învaţă să recunoască stările şi dobândesc aptitudini de manifestare care să nu producă distrugere.Astfel, se eliberează accesul la un alt izvor de energie care susţine casa şi familia, nu cu preţul libertăţii, ci oferind libertate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu