luni, 9 februarie 2015

Astrele in februarie

Soarele: pe 1 februarie se află în Vărsător, unde stă până în data de 19 februarie, când trece în Peşti

Să ridice mâna cei care afirmă că luna februarie este perioada favorită din an! Eu, tu, Domnul X, Doamna Y, … suntem destui! Haideţi să vă şoptesc de ce. Am o grămadă de motive, obiective şi subiective. Primul dintre acestea: gândindu-mă cu mintea omului de la ţară, constat cu bucurie că lucrările agricole de iarnă s-au terminat – îngrăşămintele naturale au fost duse la câmp şi împrăştiate; cei care au vrut să taie porcul, l-au tăiat deja – iar cele de primăvară n-au început încă. Aşa că preocuparea mea majoră este ce altceva să fac? Păi, să mă înveselesc, să mă duc la bal, să mă întâlnesc cu prietenii şi să mă energizez astfel pentru tot restul anului.
astrele-februarie2015
Dacă credeţi că mintea omului de la ţară este prea banală şi doriţi ceva mai elevat, haideţi să zăbovim puţin la următoarea idee: la nivel primar, zodiacul chiar a fost creat de ”mintea omului de la ţară”, adică de o minte racordată la ritmurile bio-agrare. Zodiacul tropical este oglinda fidelă a zvâcnirilor fine din natură, după care îşi ghidează viaţa omul de la ţară. De altfel, şi “veşnicia s-a născut la sat”, cum bine remarca Lucian Blaga.
În primele 19 zile din februarie, Soarele stă în Vărsător şi execută o lucrare spirituală interesantă. Care este aceasta? Cred că fiecare fiinţă umană se află în propriul său punct de echilibru dintre karmă şi liberul arbitru, iar în decursul anului există momente sporadice în care el încearcă să mişte acest punct cât mai departe de karmă. Părerea mea este că omul va primi sistematic impulsuri în acest sens din lumea spirituală, mai ales în răstimpul în care Soarele cutreieră Vărsătorul. În cea mai mare parte a anului omul trăieşte o viaţă mai mult sau mai puţin automată, oferind răspunsuri la chemarea multiplelor datorii pe care le are faţă de societate, familie, prieteni, Dumnezeu, etc. Soarele amplifică vibraţiile Vărsătorului, care ne şoptesc: “uitaţi de datorii; faceţi ceea ce vă place, jucaţi-vă, simţiţi-vă liberi!”. Evident, îndemnul este adresat structurilor nemuritoare ale fiinţei umane, nicidecum celor inferioare. Ne dăm seama că ideile de mai sus sunt o cheie importantă a sănătăţii mental-sufleteşti a fiinţei umane.
În primele 19 zile din februarie, ne vom da seama probabil că suntem copiii răsfăţaţi ai Divinităţii. Mai departe, Soarele va cutreiera zodia Peştilor şi se va petrece o altă lucrare spirituală interesantă. Începând cu data de 19 februarie, energiile Peştilor ne vor conduce spre interiorizare şi visare. Propoziţia de mai sus sună destul de nepractic, dar vom încerca s-o explicăm printr-o analogie. Destul de frecvent, puneţi în rezervorul maşinii câţiva litri de benzină sau motorină. Acum câteva milioane de ani, picăturile de benzină şi motorină erau frunze, tulpini, rădăcini sau trunchiuri de copac. Acestea au fost „înghiţite” de Pământ şi au fost „fermentate” timp de veacuri întregi. Aşa a luat naştere petrolul, o componentă importantă a civilizaţiei noastre actuale. Iată cât de important este procesul de interiorizare! Materia primă pe care o prelucrează sufletul uman o reprezintă evenimentele vieţii, care tocmai prin procesele de interiorizare şi visare cu ochii deschişi, devin combustibilul existenţei în viitor. Pe răstimpul în care Soarele parcurge zodia Peştilor, acumulăm un capital sufletesc-spiritual – începe postul, ne ducem mai des la biserică, medităm mai mult la subiecte de natură spirituală – un capital necesar pentru continuarea vieţii noastre. Începând cu 19 februarie, ne vom dezvolta „muşchii spirituali”, ca să avem cu ce lupta în tot restul anului.

Mercur: în luna februarie se afla în Vărsător: între 1 şi 11 februarie în mers retrograd, iar începând cu data de 12 februarie în mers direct

Simbolul gândirii obişnuite se va afla în luna februarie pe tărâmul gândirii neobişnuite, într-o vacanţă prelungită. Imaginaţi-vă că v-aţi deplasat într-o altă cultură, cu alte vibraţii decât cele de acasă, unde Legile Universale sunt aceleaşi, dar se manifestă altfel. Imaginaţi-vă că vă aflaţi pe un arhipelag din Oceanul Pacific, unde obişnuitul localnicilor este foarte neobişnuit pentru o minte europeană. Sau, pe o altă planetă, unde această diferenţă iese şi mai mult în evidenţă. Şi acolo, vă întrebaţi: “cum adică, se poate şi aşa?”, pentru că apare senzaţia de oxigenare a creierului, când acesta iese din meandrele sale obişnuite.
Aproximativ aşa ceva se va întâmpla în luna februarie, pe tărâmul gândirii. Mercur îşi va da silinţa să ne înveţe că se poate şi altfel: cu mai puţin stres, cu mai mult zâmbet, într-o formă relaxat-concentrată sau concentrat-relaxată. Ne promite să ne înveţe să gândim fără sudoare, cu atitudinea unui copil care se joacă. Mercur se va îmbrăca în salopetă ca să spargă crusta de beton din jurul creierelor umane cu târnăcopul lui fermecat.
Apropo, aţi fost acuzaţi vreodată de copiii voştri, că nu sunteţi capabili de gândire sau imaginaţie?

Venus: pe 1 februarie se afla în Peşti, unde stă până în data de 20 februarie, când trece în Berbec

Venus răspunde la întrebarea: “cum ne manifestăm în dragoste, în relaţiile noastre; ce fel de sentimente emitem în spaţiu?”
Între 1 şi 20 februarie, Venus ne va îndemna să temporizăm, să avem răbdare şi să ne purtăm cu gentileţe. Şi nu doar cu fiinţa iubită, ci şi cu partenerii noştri de afaceri, cu colegii de lucru, cu prietenii noştri … inclusiv cu noi înşine. Venus în Peşti ne dă senzaţia că timpul nu s-a urcat într-un tren accelerat, ci mai degrabă este o barcă de pescari care se leagănă lin pe apă. Venus în Peşti ne învaţă că este timp berechet pentru toate, că ambianţa este la fel de importantă ca activitatea în sine, că merită să mergem mai departe doar atunci când “muzica vieţii” ne sună în urechi.
Începând cu data de 21 februarie, Venus se va muta pe tărâmul lui Marte. “Eu ştiu ce vreau şi o vreau acum!” – spune refrenul unui cântec şi, împreună cu el, inclusiv planeta Venus. Partea bună a periplului său în Berbec este că ne putem aştepta la o atmosferă mai explozivă şi că oamenii vor juca cu cărţile pe faţă; iar partea mai puţin bună: va exista probabil răbdare relativ puţină, vom tinde să intrăm mai peste tot, cu uşă cu tot. Energiile de tip feminin pot fi în general în dificultate: va exista mai puţină compasiune şi imaginaţie, iar oamenii se pot manifesta într-un stil mai necioplit, necivilizat.

Marte: pe 1 februarie se află în Peşti, unde stă până în data de 20 februarie, când trece în Berbec

Marte este principalul nostru rezervor de energie. În primele 19 zile ale lunii, el se va deplasa prin domiciliul lui Neptun, pe un tărâm care nu îi este favorabil. Drept consecinţă, putem afirma că în acest răstimp nu vom deborda de energie. Vom avea nevoie de mai multă odihnă şi am putea fi tentaţi să căutăm noi surse de regenerare. Conform simbolisticii Peştilor, este posibil să apară ideea utilizării alcoolului şi a băuturilor energizante, dar o idee mai bună ar fi să ascultăm muzică – stilurile care ne plac şi pot contribui la reenergizarea fiinţei noastre. Probabil nu vom avea cel mai bun randament pe tărâmul muncii, însă este recomandabil să nu ne forţăm, ci să ne menţinem în propriul nostru ritm.
Începând cu data de 20 februarie, Marte se va afla în domiciliul său şi este de aşteptat să ne simţim mai bine energizaţi, mai rezistenţi, mai înfipţi în planul fizic. Vom fi probabil mai plini de iniţiativă şi curaj. Putem începe activităţi noi, dacă va fi necesar sau dacă dorim acest lucru. Va fi bine să ieşim mai mult în natură, să facem mai multă mişcare. Este de aşteptat ca randamentul nostru să crească inclusiv pe tărâmul muncii.

Jupiter: pe toată durata lunii februarie se va afla în Leu, în mers retrograd

Zodia Leului este “scena” însăşi, simbolul dorinţei intrinseci de a străluci, caracteristică fiecărei fiinţe umane. Şi înţelegem aici verbul “a străluci” prin gândul unui mare scriitor transilvănean, care a spus că “ne naştem pe lumea asta ca să găsim locul unde ne putem simţi acasă, în ea”. Şi iată că Jupiter ne oferă actualmente oportunităţi de a ne găsi locul îm lume şi mai ales, de a-l fortifica, de a-l lărgi, de a-l face mai confortabil. Este de aşteptat să ne dezvoltăm talentele native, eventual să descoperim altele noi.
Jupiter în Leu obişnuieşte să ne ofere posibilităţi de dezvoltare personală. Scopul lui este creşterea încrederii în noi înşine. Ne dăm seama că evoluţia Universului depinde de evoluţia noastră personală.

Saturn: pe toată durata lunii februarie se va afla în Săgetător

“Imperiul contraatacă” – aproximativ aşa putem rezuma prezenţa lui Saturn în înţeleptul Săgetător. După câţiva ani de zile în care oamenii şi-au dedicat o bună parte din timp reţelelor de socializare, a venit vremea ca ei să se hrănească şi cu o hrană mentală mai consistentă. Este de aşteptat să revină la modă autorii clasici, filmele artistice, muzica clasică – într-un cuvânt, consistenţa şi calitatea în toate domeniile vieţii. Săgetătorul este şi simbolul explorării, atât în planul mental, cât şi în cel fizic: ne putem aştepta ca ştiinţa să cunoască o dezvoltare accelerată, aducând soluţii pentru problemele planului fizic.
Oamenii vor simţi nevoia de a căuta informaţii de o mai bună calitate, din surse verificate, credibile, sigure. Saturn în Săgetător lucrează pentru eliminarea superficialităţilor. El va insista să lucrăm precis, cu atenţie sporită, cu calitate maximă; şi acelaşi lucru vom dori să primim, la rândul nostru: ne vom cumpăra produse mai bune şi vom căuta să ne hrănim sufletul cu opere de artă.

Uranus: pe toată durata lunii februarie se va afla în Berbec

Uranus completează tripleta mentală construită pe semne de foc, împreună cu Jupiter aflat în Leu şi Saturn în Săgetător. Această ofensivă astrală este menită să ne reamintească pilda talanţilor din Sfânta Scriptură: focul evidenţiat pe cerul actual ne împinge şi pe noi, oamenii, să ne “aprindem” la rândul nostru. Este vremea să ieşim din bârlogul nostru: să ne activăm, să scoatem în evidenţă talentele noastre, să ne manifestăm cu mult curaj. Pur şi simplu nu e vremea să stăm pe tuşă: vibraţiile astrale sunt puternice şi este nevoie să ne racordăm la ele. Uranus în special ne spune: “faceţi ceea ce vă place: acesta nu este doar dreptul vostru, ci însăşi o datorie sfântă!”.

Neptun: pe toată durata lunii februarie se va afla în Peşti

De aproximativ trei ani de zile Neptun prestează lucrarea sa specifică, aceea de a realiza un acord fin al inimilor noastre şi de a pregăti “urechile” noastre spirituale pentru sunete astrale. În luna februarie, Neptun va fi ajutat în această lucrare de către Soare şi Venus – impactul acestor planete personale apropie planul spiritual de concret. Sarcina noastră este de a fi atenţi şi de a traduce corect mesajele primite din sferele mai înalte.

Pluton: pe toată durata lunii februarie se va afla în Capricorn

De aproximatov 7 ani, Pluton se află în Capricorn şi ne reaminteşte că orice facem pe planeta Pământ, trebuie să aibă un rost şi o finalitate. Pluton ne învaţă să lucrăm sistematic, cu un ritm potrivit şi cu o planificare prealabilă.
FULOP LASZLO,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu