de Rodica Purniche
Venus
(în Capricorn, locul de exaltare al lui Marte) și Marte (în Balanță,
domicililul lui Venus) amândouă retrograde în 2014, semnele cardinale
ocupate de planetele lente (Uranus în Berbec, Jupiter în Rac și Pluto în
Capricorn), intrarea Nodurilor Lunare pe axa Berbec-Balanță, toate
aceste aspecte sunt semnificative și indică o predominanță a aspectelor
relaționale în anul care tocmai a început.
În
harta astrologică a acestui an, „micul benefic” (Venus) și „micului
malefic” (Marte) sunt urmate îndeaproape de „marele benefic” (Jupiter)
si „marele malefic” (Saturn), creându-se o simetrie ce ne amintește de
începutul rugăciunii Tatăl nostru, unde se spune „Precum în Cer, așa și pe Pamant”.
Această poziționare a respectivelor planete exprimă faptul că
societatea este propria noastră oglindă, unde tot ceea ce facem cu și
pentru noi înșine, tot ceea ce realizăm sau destructurăm în doi sau
într-o familie mai mare, se reflectă în mod direct, printr-un lanț de
cauzalități și sincronicități, la nivelul marii familii a poporului din
care facem parte și a umanității la modul general.
Anul
2014 este, din punct de vedere astrologic, scena unor evenimente
spectaculoase care implică în principal două rânduri de protagoniști: pe
de o parte perechea Marte-Venus iar, pe de altă parte, perechea
Jupiter-Saturn. Celelalte planete vor avea rolul lor, deloc neglijabil,
și chiar vor condimenta lunile anului cu diferite „gusturi”, însă nu ele
sunt „în linia întâi”. Aceasta ne pune de la bun început în gardă, atât
în plan personal cât și în plan social.
Aspectele semnificative și lecțiile pe care ni le oferă Marte și Venus în 2014
Marte
și Venus (retrogradă la momentul Anului Nou) aduc în prim plan, în anul
2014, chestiuni de ordin relațional, atât cu privire la relația de
cuplu cât și la relațiile umane în general. Practic, orice formă de
relație din viața noastră se va cere, după caz, regândită, relansată,
consolidată printr-un eveniment (cum ar fi, de exemplu, o căsătorie),
sau definitiv încheiată.
Relațiile de dragoste
care vor începe în acest an astrologic, mai ales în prima lui jumătate,
vor avea nevoie de foarte multă maturitate, chibzuință, optimism, pentru
a putea controla energia dinamică, în anumite momente chiar
„bătăioasă”, care poate „încinge” din nimic cuplul respectiv. Relațiile
de dragoste începute în a doua jumătate a anului par a fi ceva mai
potolite, însă lecțiile lor de viață vor testa rezistența psihică și
fizică a celor doi, răsplătindu-i ulterior (chiar dacă mai târziu decât
s-ar aștepta cei doi iubiți), în strictă conformitate cu calitatea
investițiilor afective și morale pe care le-au făcut.
În orice relații, este important să nu ne imaginăm că putem da vina doar pe noi sau doar pe ceilalți. Când este vorba despre o relație de cuplu, a ne exprima în termeni de „vinovat” și „vinovăție” înseamnă a discuta despre acea relație ca despre fapta unor criminali. Adesea, un cuplu ajunge în impas din simplul motiv că femeia și bărbatul respectiv au viteze de evoluție diferite și este posibil ca, în ciuda faptului că amândoi își fac foarte conștiincios „lecțiile” de viață, ei să se afle la momentul conflictului relațional în niște „clase” diferite, în etape diferite ale evoluției individuale. Atunci ei ajung să nu mai fie racordați la aceeași frecvență globală de vibrație.
În orice relații, este important să nu ne imaginăm că putem da vina doar pe noi sau doar pe ceilalți. Când este vorba despre o relație de cuplu, a ne exprima în termeni de „vinovat” și „vinovăție” înseamnă a discuta despre acea relație ca despre fapta unor criminali. Adesea, un cuplu ajunge în impas din simplul motiv că femeia și bărbatul respectiv au viteze de evoluție diferite și este posibil ca, în ciuda faptului că amândoi își fac foarte conștiincios „lecțiile” de viață, ei să se afle la momentul conflictului relațional în niște „clase” diferite, în etape diferite ale evoluției individuale. Atunci ei ajung să nu mai fie racordați la aceeași frecvență globală de vibrație.
Așadar, putem afirma despre 2014 că nu este un an al căutării unor vinovați, ci un an relațional extrem de complex.
Aspectele
Marte-Venus presupun un dinamism energetic major pentru viața fiecăruia
dintre noi. Această pereche de planete pune pe lista urgențelor, în
egală măsură, relația fiecăruia dintre noi cu el însuși, relația
fiecăruia dintre noi cu ființa iubită, relația fiecăruia dintre noi cu
toți aceia în mijlocul cărora trăim, inclusiv relațiile de grup (fie ele
de reciprocitate, adversitate sau complementaritate).
Astrologia
consideră Venus şi Marte drept „planetele iubirii”. Venus reprezintă la
modul general atracția, şi în mod special atracţia și plăcerea erotică.
Marte reprezintă energia sexuală, impulsul fundamental care face ca
energia primordială a vieţii să meargă în direcţia concretizării actului
de creație.
În realitate, toate planetele emit
energii ale iubirii pe multiple frecvenţe de vibraţie, însă, pentru
planul fizic al manifestării în care existăm noi, oamenii, Venus şi
Marte au un rol aparte.
Deși în astrologie Venus
este o planetă benefică, ea mai este numită, în mod derutant, „stăpâna
demonilor”. Acest supranume semnifică, pentru cei inițiați, faptul că
fiecare tentație, fiecare dorință insațiabilă, fiecare lăcomie,
posesivitate sau atașament la care ajungem în orice fel de relație este
un așa zis „demon” din ființa noastră.
Locul
ocupat de Venus la momentul nașterii, sau la un anumit moment – cum este
anul nou – indică locul în care acești „demoni” se manifestă cu putere.
Doar conștientizate și apoi depășite printr-un efort sipiritual
adecvat, aceste tentații și tendințe înrobitoare vor fi eliminate
definitiv din viața noastră, iar aspectele artistice sublime
caracteristice lui Venus vor putea înflori în noi, revărsându-se apoi
asupra celor din jur.
Planeta
Marte prezintă afinități semnificative cu Soarele. Astrul central al
sistemului nostru solar este energia invincibilă, forţa deplină care
distruge orice formă de întuneric, spre a triumfa definitiv asupra
tuturor tenebrelor. Marte reprezintă aceeaşi energie, însă acea parte a
ei care izbucneşte când se confruntă două tendinţe conflictuale. Rolul
lui este acela de a stabili un învins și un învingător, pentru o anumită
perioadă de timp, până când o altă transformare se cere realizată.
Orice ieșire din ignoranță, din stagnare sau auto-suficiență se face
prin depunerea unui efort adecvat, ce adeseori este dificil și dureros
dacă nu am acționat atunci când am fost susținuți să-l facem.
„Planetele
iubirii” sunt retrograde o dată la aproximativ doi ani, Venus pentru 42
de zile iar Marte pentru 60 de zile. Retrogradarea este mai ușor de
suportat când ea se produce pe un singur semn zodiacal (cum este cazul
ambelor planete în acest an: Venus – în Capricorn iar Marte – în
Balanță). Însă efectele acestor două planete asupra vieții noastre
relaționale în general și asupra vieții noastre de cuplu în special,
sunt mult mai puternice când amândouă sunt retrograde în același an, cum
se petrece și în 2014, cu atât mai mult cu cât între retrogradările lor
este o distanță de numai o lună de zile.
Anul
2014 a început cu Venus în mișcare retrogradă aparentă și neaspectat în
casa a 4-a, casă a sufletului și a relației directe cu Dumnezeu și cu
noi înșine, și totodată o casă de finalitate.
Venus își reia mișcarea directă în data de 31 ianuarie 2014, în condițiile unor aspecte foarte solicitante: conjuncția foarte strânsă cu Pluto, cuadratura cu Uranus și opoziția cu Jupiter (retrograd și el atât la momentul Anului Nou cât și la momentul ieșirii lui Venus din retrogradare).
Venus își reia mișcarea directă în data de 31 ianuarie 2014, în condițiile unor aspecte foarte solicitante: conjuncția foarte strânsă cu Pluto, cuadratura cu Uranus și opoziția cu Jupiter (retrograd și el atât la momentul Anului Nou cât și la momentul ieșirii lui Venus din retrogradare).
Așadar
aspectele planetei Venus nu sunt deloc ușoare iar mesajele lor este
posibil să nu ne placă deloc. Energia venusiană, așa cum ne este ea
oferită de către Dumnezeu în acest an, ne obligă să ținem cont atât de
partea noastră cea mai frumoasă precum și de persoana pe care o iubim,
în cadrul unui proces de transfigurare și auto-transfigurare permanentă
și constantă ca intensitate.
Marte intră în
mișcare retrogradă aparentă în dimineata zilei de 1 martie (la ora 5.50)
și iese din retrogradare în dimineața zilei de 19 mai (la ora 5.20).
Am putea spune ca Marte se joacă în 2014 cu Pluto și cu Uranus pe perioade lungi de timp, în contextul configurației planetare cunoscute sub numele de „careul în T” realizat pe semnele de expresie a modului vibratoriu cardinal Balanță/Capricorn/Berbec.
Am putea spune ca Marte se joacă în 2014 cu Pluto și cu Uranus pe perioade lungi de timp, în contextul configurației planetare cunoscute sub numele de „careul în T” realizat pe semnele de expresie a modului vibratoriu cardinal Balanță/Capricorn/Berbec.
Ne
place sau nu, va trebui să acceptăm că societatea nu mai poate merge
înainte în acest mod, că trebuie să realizăm până la urmă marile
transformări care ne presează de ani și ani, fiind dotați, iată, cu
energia de care avem nevoie ca să facem ordine, poate chiar la nivelul
întregii umanități. Nu este vorba despre o ordine structurată pe
criterii politice, ci despre o ordine profund umană, bazată pe credință,
tradiție, respect, onoare și, nu în ultimul rând, pe iubire.
Dacă
lecția lui Venus este una interioară, lecția lui Marte este una
exterioară, socială. Mai întâi trebuie să ne punem la punct pe noi
înșine, să fim fiecare dintre noi în armonie cu propria noastră natură
interioară, ca mai apoi să putem acționa așa cum trebuie în afara
noastră, atât pentru binele nostru cât și al celorlalți.
Câtă vreme în noi este armonie în momentul unei acțiuni, respectiva acțiune, indiferent cât de directă și dinamică este, va genera armonie în noi și în jurul nostru. Dacă, dimpotrivă, în momentul acțiunii în noi predomină dizarmonia, acea acțiune, indiferent cât de bine intenționată se dorește, va genera conflicte și dificultăți atât în noi cât și în afara noastră.
Câtă vreme în noi este armonie în momentul unei acțiuni, respectiva acțiune, indiferent cât de directă și dinamică este, va genera armonie în noi și în jurul nostru. Dacă, dimpotrivă, în momentul acțiunii în noi predomină dizarmonia, acea acțiune, indiferent cât de bine intenționată se dorește, va genera conflicte și dificultăți atât în noi cât și în afara noastră.
Aspecte semnificative ale planetelor Jupiter, Saturn și Uranus în anul 2014
Jupiter
(retrograd, asemeni lui Venus, la momentul Anului Nou) și Saturn ne vor
oferi partea lor de „spectacol”, însă implicațiile de această data
vizează structura socială în ansamblul ei.
Aici
nu mai este vorba despre sentimente de iubire, despre o voință personală
liberă să-și decidă viitorul imediat, ci despre destinele oamenilor,
despre responsabilități civice care trebuie să aibă în vedere un popor
și o țară, deja aflate la capătul puterilor, dacă este să ne referim la
România.
Jupiter si Saturn se află în partea a
doua a ciclului lor planetar, si anume, partea descendentă, finală, care
merge de la forma de opoziție către forma de conjuncție. Relația lor
este una dintre cele mai interesante, iar ciclurile pe care le
alcătuiesc sunt considerate de milenii indicatori ai evoluţiilor sociale
planetare, cu accent direct pe aspectul financiar și material.
Un
ciclu Jupiter-Saturn durează 20 de ani, începe cu o conjuncţie, care
prefigurează tendinţele acestui interval, urmată după 10 ani de faza de
vârf şi, după încă 10 ani, de o nouă conjuncţie. Conjuncţiile
Jupter-Saturn se repetă de 10 ori la rând în fiecare element: în semnele
de expresie a elementului pamânt, apoi la fel în semnele de expresie a
elementelor aer, apă şi, respectiv, foc. Această succesiune dă naştere
unor macro-cicluri ale aceluiaşi element, care durează în medie 200 de
ani. Cele patru macro-cicluri ale celor patru elemente formează un
hiper-ciclu de 800 de ani.
Actualmente ne aflăm
în faza descrescătoare a ultimului ciclu dintr-un macro-ciclu
corespunzător elementului pământ. Prima conjuncţie din acest macro-ciclu
s-a produs în 1802 în semnul zodiacal Capricorn, iar ultima în 2000, în
Semnul zodiacal Taur. Totul se va încheia în 2020, când următoarea
conjuncţie Jupiter-Saturn va inaugura un nou macro-ciclu, de data
aceasta pe semnele de expresie a elementului aer.
Semnele
de expresie a elementului pământ sunt productive şi orientate către
partea material-financiară, dar și către fixarea în ființa noastră a
realizărilor spirituale autentice. De aceea, acest macro-ciclu
1802-2020, aflat spre finalul său, poate fi privit ca o dezvoltare
materială a societății umane, a valorilor ei estetice și culturale, dar
care se termină cu o acută criză financiară și spirituală, ceea ce nu
trebuie să ne mire. Înainte de a trece în alt element, ciclul
Jupiter-Saturn face ultimele retuşuri importante în economie și atrage
atenția că orice tendință către un exces saturnian sau către un exces
jupiterian duce la dezechilibrul umanității și la abateri grave față de
armonia cosmică, divină.
Jocul cosmic dintre
Jupiter și Saturn este dat de faptul că anul acesta amândouă își schimbă
semnul zodiacal: Jupiter își încheie tranzitul prin Rac și intră în
Leu iar Saturn își incheie tranzitul prin Scorpion și intră în
Săgetător.
Deoarece aceste evenimente se petrec la o distanță de aproximativ cinci luni, raportul de forțe dintre cele două planete trece și el, la rândul său, prin forme mai mult sau mai puțin plăcute de manifestare.
Deoarece aceste evenimente se petrec la o distanță de aproximativ cinci luni, raportul de forțe dintre cele două planete trece și el, la rândul său, prin forme mai mult sau mai puțin plăcute de manifestare.
Trecând din semnul zodiacal Rac în
Leu, Jupiter desface armonia semnelor de expresie a elementului apă
(Rac, Scorpion, Pești) și, automat, armonia cu Saturn, aflat încă în
Scorpion la acea dată. Însă prin intrarea sa în Leu, dizarmonia dintre
Jupiter și Uranus (aflat în Berbec) se va transforma într-o armonie
foarte specială.
Aspectul
lent, temperat, nevoia de interiorizare, retragere și introspecție
analitică pe care le-am primit în 2013 de la trigonul Jupiter-Saturn și
de la piramida de apă Jupiter-Saturn-Neptun, devin, în 2014, o
combinație între o evidentă criză de timp (cuadratura Jupiter-Saturn pe
semnele zodiacale Leu-Scorpion) și explozia de afecțiune, lipsa de
(auto)control, creativitatea poate chiar genială, spiritul de aventură
și spontaneitatea adeseori radicală în raport direct cu rutina – relația
Uranus-Jupiter fiind de o mare splendoare, intens energizantă dar în
același timp destul de provocatoare.
Criza de
timp, nevoia de depășire a tuturor limitelor, refuzul ordinii și al
trecutului, dificultatea de a ne orienta către viitor, lipsa de răbdare
pot caracteriza în intervalul iulie-noiembrie energia combinată a
trigonului Uranus-Jupiter (pe semnele zodiacale Berbec-Leu) și a
cuadraturii Jupiter-Saturn (pe semnele zodiacale Leu-Scorpion).
Odată
cu intrarea lui Saturn în Săgetător, acest foc atât de special specific
zodiei (dătător de o foarte puternică spiritualitate, chiar de
rezultate spectaculoase în acest domeniu) va primi o notă foarte
necesară de temperare, de noblețe și de orientare spirituală către
scopuri nobile ce pot sluji societatea.
Călăuzele spirituale, modelele civice, direcțiile artistice, liderii din orice sferă a vieții sociale, nașterea copiilor foarte dotați sunt susținute de aspectele astale prezente în timpul sărbătorilor de iarnă din 2014 și în partea a doua a tranzitului lui Jupiter prin semnul zodiacal Leu.
Călăuzele spirituale, modelele civice, direcțiile artistice, liderii din orice sferă a vieții sociale, nașterea copiilor foarte dotați sunt susținute de aspectele astale prezente în timpul sărbătorilor de iarnă din 2014 și în partea a doua a tranzitului lui Jupiter prin semnul zodiacal Leu.
Am
punctat în acest articol doar câteva repere importante pentru a începe
cu o stare de spirit benefică și încrezătoare un an deosebit de bogat,
pe care l-am putea numi unul dintre marii ani ai României ce
prefigurează viitorul.
Dumnezeu va termina ceva
pentru noi anul acesta (suma cifrelor lui 2014 este 7, cifra
finalizării Creației) și, ca să putem folosi acest moment de final, este
necesar să ne gândim, înainte de toate, la ce vom lăsa în urma noastră
când vom pleca din această lume. În 2014 vom fi susținuți din plin, cu o
energie imensă, în proiectele noastre benefic orientate.
În continuare, iată care sunt cele mai importante evenimente astrologice ale anului 2014:
Evenimentele din ziua de Anul Nou
Luna Nouă la 1.01.2014, 13h14 (+2h00GMT), ora României
Conjuncția Soare-Pluto – momentul de maxim: 1.01.2014, 20h56 (+2h00GMT), ora României
Stelliumul din Capricorn (Lună, Soare, Pluto, Mercur, Venus), ce durează aproximativ până la mijlocul lunii ianuarie
Luna Nouă la 1.01.2014, 13h14 (+2h00GMT), ora României
Conjuncția Soare-Pluto – momentul de maxim: 1.01.2014, 20h56 (+2h00GMT), ora României
Stelliumul din Capricorn (Lună, Soare, Pluto, Mercur, Venus), ce durează aproximativ până la mijlocul lunii ianuarie
Evenimentele majore ale anului 2014Intrarea
Nodurilor Lunare pe axa Balanță-Berbec, la scurt timp după echinocțiul
de primăvară – 22.03.2014, 19h27 (+2h00GMT), ora României
Intrarea lui Jupiter în Leu – 16.07.2014, 13h41 (+3h00GMT), ora României
Intrarea lui Saturn în Semnul zodiacal Săgetător – 23.12.2014, 16h46 (+2h00GMT), ora României
Intrarea lui Jupiter în Leu – 16.07.2014, 13h41 (+3h00GMT), ora României
Intrarea lui Saturn în Semnul zodiacal Săgetător – 23.12.2014, 16h46 (+2h00GMT), ora României
Eclipsele anului 2014
Eclipsă totală de Lună pe 15 aprilie
Eclipsă inelară de Soare pe 29 aprilie
Eclipsă totală de Lună pe 8 octombrie
Eclipsă parțială de Soare pe 24 octombrie
Eclipsă totală de Lună pe 15 aprilie
Eclipsă inelară de Soare pe 29 aprilie
Eclipsă totală de Lună pe 8 octombrie
Eclipsă parțială de Soare pe 24 octombrie
Planetele grele se aspectează între ele
Momentul de maxim al cuadraturii Uranus-Pluto –15.12.2014
Începe cuadratura Saturn-Neptun – 26.11.2014, imediat după miezul nopții
Momentul de maxim al cuadraturii Uranus-Pluto –15.12.2014
Începe cuadratura Saturn-Neptun – 26.11.2014, imediat după miezul nopții
yogaesoteric
14 ianuarie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu