Shambala Reiki

Shambala este cunoscută în tradiţia ezoterică a popoarelor din nordul Indiei şi Tibet ca fiind tărâmul celor iluminaţi. Acolo îşi au sălaşul o serie de Maeştri Spirituali care ajută omenirea în dezvoltarea şi evoluţia ei spirituală – aceştia fiind cunoscuţi, de regulă, sub denumirea de Maeştri Ascendenţi.

Istoric

Maestrul Ascendent Saint Germain a adus din Atlantida un sistern de vindecare cu 22 de simboluri menit să ajute la ridicarea vibraţiilor spirituale ale tuturor fiinţelor. El a format un grup de învăţăcei numit “Aspiranţii” care, înainte de cataclism, şi-au urmat maestrul şi au părăsit Atlantida pentru a se stabili în Tibet. Ajunşi acolo au încercat să-şi continue munca de ridicare a conştiinţei spirituale.
Pentru a vedea ce efect are dernersul lor, atlanţii refugiaţi au oferit trei simboluri mai multor persoane din preajma locului unde şi-au instalat tabăra. Marea lor majoritate a folosit simbolurile pentru evoluţia spirituală, ceea ce le-a adus localnicilor şi o oarecare bunăstare. Alţii însă, au încercat să folosească puterea simbolurilor într-un mod diferit, cu dorinţa de a câştiga putere asupra celor din jur, creind un sistem ultra-secret de informaţii, accesibile doar unui cerc închis, de prelaţi iniţiaţi. Din această cauză, Saint Germaine şi Aspiranţii au decis să nu le mai ofere celelalte simboluri tuturor oamenilor, tocmai pentru a-i împiedica să folosească puterea lor într-un mod care să-i îndepărteze de adevăratul lor drum.
Mii de ani mai târziu, dr. Usui a descoperit simbolurile în scrierile sanscrite, lucru care ar justifica decizia sa de a face o călătorie în zonă. Ele l-au ajutat în înţelegerea şi dezvoltarea sistemului pe care I-a numit ulterior Reiki.
Maestrul Ascendent Germain I-a ales recent pe John Armitage, cunoscut şi ca Hari Das Melchizedek, pentru ca să înceapă să împărtăşească lumii
îndelung tăinuitul sistem de vindecare. Aşa se face că a ieşit la iveală un sistem cu peste trei sute de simboluri, care până în vremurile noastre nu a mai fost disponibil pe Pământ în forma lui integrală. Se pare că rugămintea lui Saint Germain a fost să numim acest sistem Vindecarea Multidimensională Shamballa. Atunci când va fi posibil, el va dezvălui oamenilor secretele activării Merkabei, oferindu-le astfel cel mai puternic acordaj posibil.

Shamballa este Reiki sau nu ?

Există maeştri care utilizeză denumirea de Shamballa Reilki, în timp ce alţi maeştri folosesc numele de Vindecare Multidimensională Shamballa. După părerea mea folosirea celui de-al doilea nume este mai corectă şi am să vă ofer câteva argumente care justifică opţiunea rnea. Mai întăi trebuie precizat că sistemul Shamballa lucrează cu un mixaj de mai multe tipuri de energii, printre care se regăsesc:
1. Forţa Universală a vieţii (recunoscută adesea sub numele de Reiki);
2. Energia Mahatma, a spiritului liber;
3. Energia Maeştrilor Ascendenţi;
4. Energia Conştiintei Hristice;
5. Energia Arhanghelului Mihail;
6. Energia argintiu-violetă a lui Saint Germain;
7. Energia dată de Merkaba;
8. Energia dată de tehnicile sacre Merkaba;
9. Energia dată de cele 352 de simboluri folosite în acest sistem.
Vindecarea Multidimensională Shamballa este un sistem Complet de vindecare atât pentru că bencficiază de o extindere a energiilor Reiki, cât şi prin faptul că suma energiilor ei lucrează pe mai multe niveluri. Acţiunea energiilor Shamballa se manifestă nu numai la nivel mental, emoţional şi spiritual, ci şi la cele mai profunde paliere ale memoriei celulare ale ADN-ului şi ale celor mai înalte vibraţii ale corpului energetic.
Practicantul care lucrează cu energie muiltidimensională Shamballa are acces la o energie naturală mai puternică, datorită faptului că acordajul pe care îl primeşte îndepărtează blocajele din canalele energetice ale organismului său. Acordajele oferă o creştere a propriilor energii vitale ale fiecăruia dintre studenţi, punăndu-I în acord cu Sursa energiei vindecării Shamballa multidimensionale.

Diferenţele dintre Usui Reiki şi Shamballa Reiki

În principiu, diferenţele dintre sistemele Usui şi Shamballa Reiki constau în faptul că Vindecarea Multidimensională Shamballa are toate cele 352 de simboluri, câte unul pentru fiecare nivel de aici şi până la Sursă, care au fost oferite de Saint Germain.
Shamballa este menită să vă conecteze direct la Sursa vindecării prin cele 352 de niveluri care duc înapoi spre Sursa a Toate/ Marele Spirit/ Creator/ Dumnezeu. Pentru această conectare, sistemul Shamballa foloseşte 352 de simboluri. Toate bolile şi dezechilibrele sunt, în cele din urmă, o deconectare de la sursa întregii vieţii şi de la propriul spirit. Nu este necesar să ştim toate simbolurile pentru a le putea folosi. Ele vor curge prin mâini, în contact cu Reiki, şi i se vor prezenta practicantului intuitiv, dacă va fi necesar ca ele să fie cunoscute conştient. Eu cred chiar că nu sunt doar 352 de simboluri, pur şi simplu, ci 352 de niveluri de simboluri. Fiecare practicant poate percepe simbolurile individuale diferit, dar multe dintre înţelesuri sunt similare.

Ce se întâmplă după iniţierea în Shamballa

După ce veţi fi acordat la frecvenţa de lucru superioară a energiei Shamballa şi după o anumită periodă de practică veţi simţi cum curge prin dumneavoastră doar iubire necondiţionată, care se extinde spre toate fiinţele vii, spre întreaga umanitate şi către întregul Univers. Atunci putem spune că am înţeles energia Shamballa împreună cu toate componentele ei. Veţi experimenta zilnic această iubire necondiţionată, iar ea va fi ingredientul magic care vă va schimba lumea şi percepţia pe care o aveaţi asupra acesteia. lată de ce este dificil de predat Shamballa: pentru că studentul trebuie să parcurgă un drum, o cale a înţelepciunii care este diferită de la o persoană la alta.Dacă nu renunţăm la micile trucuri, dacă nu suntem cinstiţi cu noi înşine, ei bine, Shamballa nu poate fi învăţată.

Adevăratul scop al vindecării Shamballa

Scopul real este experienţa spirituală individuală, corelată cu o mai profundă înţelegere şi cu o conştientizare ridicată. Multe dintre simbolurile şi meditaţiile folosite în sistemul de vindecare Shamballa sunt menite conştientizării şi trezirii individuale.
Shamballa Reiki nu este doar un sistem de vindecare, este o cale de accelerare a dezvoltării noastre spirituale. Folosind metoda multidimensională Shamballa asupra noastră şi a altora, devenim iluminaţi. Lucrul cu Shamballa este de natură spirituală, dar poate fi folosit de oricine, pe orice cale spirituală. Necesită doar credinţa conectării cu Spiritul, iubire şi vindecare prin intenţie şi energie.

Echilibrarea chakrelor

1. Pentru a face echilibrarea chakrelor unui pacient, ţineţi mâna stângă deasupra chakrei coroană a acestuia (care stă culcat cu faţa în sus) până când simţiţi că energia curge prin palma mâinii stângi.
2. Apoi coborâţi mâna dreaptă spre chakra a şasea, reţinând palma stângă deasupra chakrei a şaptea, pentru a monitoriza curgerea energiei. Când simţiţi că s-au echilibrat cele două curgeri (cam după 60-90 secunde), mutaţi mâna dreaptă deasupra chakrei următoare pe care o veţi echilibra în acelaşi mod.
3. Când toate chakrele au fost echilibrate, periaţi energia dinspre şolduri spre bărbie (cu 15-20 de treceri), timp în care se menţine mâna stângă deasupra chakrei coroană, apoi periaţi energia spre mâna stângă pe care o îndepărtaţi în timpul perierii.

Meditaţie pentru energizare

Chinezii şi japonezii consideră drept centru al energiei Chi sau Ki un punct aşezat la două degete sub ombilic, numit Tantien sau Tanden (mai cunoscut de vestici drept Hara). Se consideră că în acesl punct se întâlnesc energia pământului, care se mişcă orizontal, în valuri paralele cu suprafaţa pământului, şi energia spirituală) care urcă şi coboară de-a lungul şirei spinării. Meditaţii similare se folosesc în unele forme ale artelor marţiale, cu scopul de a creşte şi de a înmagazina Chi. Este interesant de observat că în tirnpul meditaţiei conectaţi diferite energii doar atingând degetul opozabil de degete diferite ale aceleiaşi mâini.
1. Staţi aşezaţi confortabil, cu mâinile sprijinite pe coapse, cât mai comod şi mai aproape de genunchi. Degetul mare se atinge de degetul arătător.
2. Inspiraţi pe nas (până număraţi la patru), vizualizând lumină albă coborându-vă în inimă.
3. Expiraţi pe gură (tot cât aţi număra până la patru) vizualizând lurnina coborând până în Tanden şi gândiţi “primeşte această sursă vitală şi înmagazineaz-o”.
4. Repetaţi inspiraţia şi expiraţia în aceleaşi condiţii de încă trei ori, astfel încât pentru fiecare deget atins de opozabil să faceţi câte patru asemenea respiraţii. La a patra expiraţie ţineti-vă răsuflarea carn cât aţi număra până la douăzeci.
5. Mutaţi degetul mare atingând următorul deget, la ambele mâini deodată.
6. Repetaţi paşii de la 2 la 4 de încă nouă ori (ajungând la un total de 40 de respiraţii). Ajutaţi-vă de mutarea de deget pentru a ţine numărătoarea. Practicând cât mai des, veţi simţi diferenţa.

Arhanghelul Mihail tăind legăturile

Sarcina Puterilor Cereşti de lumină este de a-L slăvi pe Dumnezeu şi de a-I ajuta pe om. Cu toţii avem un înger protector, dar avem nevoie adesea de mai mult ca să fim ajutaţi şi protejaţi. Avem liberul arbitru, care ne permite să încercăm să ne descurcăm singuri, dar în caz că nu reuşim s-o facem este bine să ştim să cerem ajutor.
Nu reuşim să ne reluăm deplinătatea puterilor atâta vreme cât nu învăţăm ce este iertarea. Trebuie să învăţăm să ne iertăm pe noi înşine, dar şi pe cei pe care suntern supăraţi, fie că ne-au greşit, fie că este doar o impresie că ne-au greşit. Altfel vom cădea sub legile Karmei, care acţioneză pe principiul cauză/efect. Primim răsplata cuvenită pentru acţiunile noastre.
În Orient se consideră că legile karmice sunt subordonate zeiţei Quan Yin, care este zeiţa compasiunii, fiind asemuită cu Maica Domnului Hristos, Fecioara Maria. Oamenii se pot desprinde de legile karmice, dar trebuie să înţeleagă cum să se desprindă de acestea. Trebuie însă să cerem să fim eliberaţi. Faptele, vorbele, acţiunile, jurămintele, promisiunile, gândurile, iluziile noastre ne-au legat de oameni, evenimente, obiecte, amintiri, vechi poate tocmai de la venirea noastră pe această planetă. Pentru unele din ele încă mai plătim şi am putea plăti la nesfârşit. Suntem cu toţii legaţi, la nivele energetice subtile, de trecutul nostru. Legăturile se realizează de obicei la nivelul chakrelor principale, blocându-ne dezvoltarea până ne vom plăti datoria karmică. Chiar şi când echilibrul s-a stabilit, caruselul karmic poate continua.
Nu este suficient să declarăm că renunţăm, căci în Cronica Akaşă suntem înregistraţi cu ele. Trebuie să înţelegem că noi ne creem aceste blocaje. Cum? Trebuie să învăţăm să ne eliberăm, să respirăm liberi. Să ne desprindem de tot ceea ce ne opreşte evoluţia.
Arhanghelul Mihail lucrează cu o energie de culoare albastru electric, cu care poate tăia Legăturile nedorite. Legăturile sunt tăiate la cererea noastră, conştientă, la nivelul fiecărei chakre, indiferent că ştim care sunt respectivele legături, sau nu.
După ce le-am înlăturat vom putea primi şi oferi mai multă iubire, ne vom putea dedica mai mult celor dragi şi evoluţiei nostre, misiunii pentru care am ajuns aici. Meditaţia în timpul căreia se pot tăia Iegăturile karmice se desfăşoară asemenător cu orice altă meditaţie şi este foarte puternică. Într-o cameră bine aerisită, luminată discret doar de flacăra unei lumânări, învăluită de o muzică plăcută, de relaxare. Telefoanele şi electrocasnicele nu trebuie să ne poată deranja. Ne liniştim, respirăm uşor, închidem ochii, alungăm gândurile neplăcute şi grijile. Când credem că este potrivit invocăm prezenţa Arhanghelului Mihail, precizând că dorim să ne asiste în meditaţie, tăind Iegăturile nedorite, care ne împiedică şi ne blochează. Începem cerând să ne fie eliberată chakra a şaptea şi coborâm treptat până la chakra întâi.
La încheierea meditaţiei şi oricând simţim că nu putem oferi, primi sau acumula destulă iubire, este indicat să cerem Arhanghelui Mihail un stâlp de lumină, pe care îI vom primi cu promptitudine. Stâlpul ne va învălui, ne va proteja, ne va înălţa nivelul energetic, ne va fi ghid sau deschizător de drum. Tot ceea ce trebuie să facem este să cerem cu formula “Sfinte Arhanghele Mihail, te rog…” şi să ne amintim să mulţumim pentru că ni s-a împlinit cererea.

Meditaţia cu flacăra argintiu-violetă

Saint Germain este păstrătorul flăcării violete şi a dimensiunii ei argintiu-violete. Este o energie de înaltă frecvenţă şi vibraţie, care accelerează şi completează energiile pe care le folosiţi. O puteţi cere pentru dumneavoastră, pentru a o folosi în tratament sau pentru a o amplasa în locuri diferite. Pentru aceasta:
1. Se face apel la Saint Germain şi i se cere să ofere flacăra violet, precizându-se scopul pentru care o solicităm.
2. Se repetă de trei ori: “Sunt al flăcării argintiu-violete cu toată fiinţa mea. Sunt puritatea pe care Dumnezeu o vrea”.
3. După care se lucrează cu ea, neuitând să mulţumim în final pentru că ne-a fost oferită, împreună cu energia ei protectoare şi vindecătoare.

Initierea in Shambala Reiki Gradul I si II costa 200 lei.  

Dupa cele 21 de zile de practica pe primele 2 grade se primeste Acordajul pe maiestria Shambala, acordajul gradului de Maestru Instructor Shambala Reiki si initiere in campul Merkaba Activat cost 250 lei.


Pentru inscrieri: nagymelinda3@yahoo.com.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu