joi, 18 septembrie 2014

LUNA NOUA IN BALANTA – 24 SEPTEMBRIE 2014, ORA 9 :13, ORA ROMANIEI – “O PUNTE DIVINA”


balanta
“Primul lucru care trebuie inteles este urmatorul: relaxeaza-te, si iubeste-ti si trupul si inima. Nu crea conflicte, apropie-le, pentru ca de secole au fost separate. Pe masura ce le vei apropia si vei deveni una, nu vei mai fi numai un Zorba sau un Buddha, ci Zorba Buddha. Vei fi un om intreg. In aceasta intregime exista frumusete, fericire, adevar.
Cand ai inteles unitatea lor, si ele nu mai sunt in conflict, dintr-o data vei vedea ca apare un nou spatiu in tine: sufletul tau. Acum, ca nu se mai duc lupte intre corp, ratiune, inima, ai timp, liniste si loc sa vezi ceva de dincolo: sufletul.” Kahlil Gibran
astro_2gw_454_luna_noua_in_balanta_2014.58653.612
In faza de Luna Noua, Soarele si Luna impart acelasi grad zodiacal, este casatoria cosmica a acestor doua luminarii asa cum apar ele denumite in astrologia veche, este prima pereche ce asociaza masculinul cu femininul intr-o unitate . Luna Noua este un simbol al inceputurilor. Acesta este un moment bun pentru a contempla adevaratul motiv al vietii aici pe pamant, care este scopul si ce trebuie sa realizam, care sunt aspiratiile spirituale. Aceste intrebari pot primi raspuns in aceste zile. Cum Luna reprezinta si forma tuturor lucrurilor aici pe pamant, acest moment astral este un timp in care ne putem gandim la forma scopului nostru iar daca deja am gasit acest scop, putem lua in considerare imbunatatirea acestei forme.
O nunta cosmica este intr-un fel aparte de o nunta pamanteasca unde mirii primesc daruri, acuma mariajul astral are loc in Balanta pe gradul 1:08, lumina ( Soarele) se uneste cu intunericul ( Luna) si incep sa imparta daruri pentru toti cei invitati, in special pentru cei nascuti in preajma  zilei de 24, din orice semn zodiacal.
Luna Noua este asociata cu noi inceputuri iar in semnul cardinal si de aer al Balantei , aceste “inceputuri” sunt legate de decizii cruciale, avem posibilitatea sa cantarim  anumite situatii de viata(locul in care apare semnul Balantei in harta natala) si sa decidem in ce directie trebuie sa mergem in continuare. Aceasta Luna Noua ne intreaba: Ce vrem, ce  relatii vrem, cum putem aduce armonia in relatiile noastre, ce trebuie sa eliminam din viata noastra pentru a ne echilibra sufletul. Balanta este asfintitul Soarelui, este Vestul, este casa VII- casa relatiilor, este taramul simbolic al trecutului, reamintindu-ne mereu ca trecutul este viu in relatiile actuale. Cu semnul Balantei, incepem sa cantarim sufletul,  oamenii, trecutul, relatiile, gandurile noastre, valoarea acestora. Balanta forteaza totul spre echilibru, ceea ce este valoros este pastrat, ceea ce este lipsit de valoare este aruncat. Efectul acestui echilibru este armonia , dezvoltarea capacitatilor de discriminare, echilibrul celor doua fete ale dualitatii acestui semn de aer. Tot Balanta este un semn  al Justitiei, legilor, sexului, banilor.
astraea
O femeie legata la ochi este simbolul Balantei, ea nu vede lumea exterioara ci se bazeaza pe vederea intuitiva interioara conectata la drepatea divina. Incalcarea acestor legi divine sunt considerate pacate si inregistrate in registrul Karmic. Balanta este despre finaluri sau consecintele actiunilor incepute in trecut, este efectul cauzei, este karma. Balantele sunt diplomatii naturali ai zodiacului, care prefera sa depuna eforturi pentru echilibru si sa filtreze afacerile lumii prin ochii dreptatii si adevarului.
Din mitologia Balantei, aflam despre profetul orb Tiresias si de ce Balantele au tendinta de a simpatiza cu ambele parti ale unui argument. Povestea lui Tiresias implica rasturnari de situatie, transformari majore dar pentru intelegerea personalitatii acestui semn, povestea tine de transformarea lui Tiresias intr-o femeie timp de sapte ani si ceea ce simbolizeaza de fapt orbirea lui.
Tiresias, fiind favorizat de zeita Hera, a avut sansa sa observe un miracol : doi serpi care se imperecheau in gradina sacra a zeitei. El a intrebat-o pe zeita care dintre ei simte cea mai mare placere, iar ea nestiind sa ii dea un raspuns, i-a dat favoarea de a-si petrece o parte din viata ca femeie pentru a putea experimenta ambele senzatii. La sfarsitul acestei perioade, el a redevenit barbat si a fost chemat de catre Zeus si Hera pentru a raspunde la intrebarea cine simte mai multa placere : barbatul sau femeia ? La inceput a incercat sa fie diplomat, deoarece orice raspuns ar fi dat, urma sa ofenseze pe cineva. Dar in final, el spune adevarul – faptul ca femeia resimte mai multa placere – iar Zeus, infuriat ca ii este insultata vanitatea masculina, il orbeste. In Grecia antica, orbirea este de multe ori un simbol pentru” vederea interioara “ si astfel el devine un profet.
Polaritatea barbat – femeie, comparatia, sunt metafore bune pentru zodia Balantei dar si  pentru aceasta Luna Noua. Pentru Balanta nu este vorba doar de a gasi relatia perfecta, iubirea perfecta ci de a imbina lucrurile opuse cu darul diplomatiei sale. Balanta vrea experienta completa. Se oglindeste prin celalalt, simte prin celalalt dar toate acestea trecute prin prisma ratiunii si a comparatiei. Si de aici uneori nehotararea Balantelor poate duce la situatii nefavorabile, “cantarind si iar cantarind”, ajunge sa piarda ceea ce a castigat deja.
Luna Noua in Balanta ( echilibru, relatii, egalitate, dragoste, feminitate, creativitate, viata in doi) energizeaza casa XI, o casa naturala de aer ce poate revolutiona modul nostru de a vedea o relatie. In casa XI, descoperim ca nu suntem singuri, aici sunt prietenii nostri, aliatii nostri, protectorii nostri,  puterea noastra in cadrul unui grup, puterea unui grup, sperantele noastre, aici muncim pentru viitor. Tot casa XI ne aduce fata in fata cu astrologia, calculatoarele, electricitatea, avioanele, cauzele umanitare, castigurile neasteptate. O Luna Noua in casa XI este adesea insotita de speranta, optimism, credinta, ambitie, excentrictate, socuri, inedit, aici, ne intalnim cu Prometeu care ne indeamna sa facem bine oamenilor prin fel de fel de mijloace.
In casa XI, Luna Noua in Balanta  (noi inceputuri)  este  un cantar divin ce da fiecaruia tot ce are nevoie pentru a-si echilibra viata, sufletul, corpul, relatiile, totul este cantarit si dat intr-un mod sortit. Acuma, cantarul divin ofera lucruri bune, speranta, protectorul necesar, prietenul plin de bunavointa, recompensele neasteptate, partenerul mult asteptat, legea mult dorita. Datorita asocierii acestei case XI cu semnul Varsatorului, Luna Noua in Balanta este benefica relatiilor ce au preocupari umanitare, idealism social, functii publice,  sperante pentru tara, popor. Casa XI vorbeste in acelasi timp si despre dorul uman universal pentru a fi o parte din ceva mai mare decat sine, ceva de care sa beneficieze si generatiile viitoare, care sa aduca o contributie, oricat de mica la dezvoltarea omenirii.
prometeu
Mitologia casei XI vorbeste despre Prometeu care a furat focul de la Zei si l-a dat omenirii. Asa oamenii, cu ajutorul acestui dar divin, au putut sa-si imbunatateasca propria viata dar si a semenilor lui, sa stapaneasca si sa foloseasca focul. Putem vedea  aceasta Luna Noua in casa XI ca o punte de legatura intre omul fizic si divinitate, o punte ce poate fi in echilibru doar daca recunoastem rolul divinitatii, rolul spiritualitatii in viata noastra.
Este un moment bun pentru alaturarea la o noua organizatie, un nou grup, in special in cele orientate catre ajutor, cauza umanitara, spirituala.
Putem fi interesati de tot ce este diferit de noi, devenim toleranti, deschisi, curiosi, sperantele si dorintele noastre se trezesc iarasi, putem realiza ceva deosebit, putem schimba ceva, adauga ceva, scapa de ceva, intra intr-o relatie cu cineva.
Provocarea acestei lunatii tine de tendinta Balantei spre echivoc, iar datorita cardinalitatii semnului, ar trebuie sa fim atenti sa nu dezechilibram si mai tare “cantarul relatiilor  noastre”.
Luna Noua in Balanta pe gradul 1:09 este conectata la Centrul Galactic Superior(M87) si asteroidul 1198 Atlantis.
Asteroidul 1198 Atlantis se refera la tehnologie avansata, abuz de tehnologie si cunostinte, pedeapsa meritata, karma negativa, abuz de resurse, talente sau informatii, catastrofa legata de apa. In mitologie, sunt multe povesti legate de Atlantida, atunci cand umanitatea a ajuns la o anumita dezvoltare, cand a devenit produsul tehnologiei, cand a uitat de Dumnezeu folosindu-se doar de stiinta, aceasta lume a fost pierduta , a fost distrusa de propria tehnologie avansata. Acest  moment de Luna Noua in Balanta ( relatii, casatorie, diplomatie, iubire, frumos, lege ) in casa XI ( imprevizibil, sperante, socuri, protectori, prieteni, copiii) in conjunctie  cu Atlantis poate fi o pierdere  mai ales acolo unde “ abuzul” este predominant. Poate a venit timpul sa punem “ stop “ unor relatii(Balanta) care nu fac decat rau, care cultiva abuzul fara a tine cont de nici o lege.
Centru Galactic Superior (SGC sau M87) este “o gaura neagra imensa in jurul careia se invarte Calea Lactee plus cincizeci de alte galaxii, fiecare dintre ele continand miliarde de stele”. Undele  electromagnetice care provin din SCG sunt adevarate faruri spirituale ce declanseaza amintirile originii noastre cosmice. Spre deosebire de stele, in astronomie, o gaura neagra nu este un obiect luminos, este o zona a cerului in care atat lumina cat si materia dispar complet. Aceste gauri negre pot fi detectate doar prin filtre de lumina infrarosie. Acesta “cheie cereasca ” are o functie speciala, pe de o parte, ea se comporta ca un aspirator cosmic ce este capabil de a atrage (suge) toate modelele vechi, incapatanarea, sperantele blocate, astfel incat noile forme de gandire, idei, atitudini si modele de comportament sa izbucneasca la suprafata.
Luna Noua in Balanta in bratele acestei gauri cosmice negre, actioneaza ca o forta divina ce faciliteaza schimbarile necesare pentru o viata mai buna, devenim receptori ai intelepciunii divine, suntem propulsati in lumina reflectoarelor sau fortati sa facem ceva neobisnuit, interesant, unic.
Aceasta Luna Noua in Balanta vrea sa ne trezeasca si sa realizam ca memoria noastra karmica inconstienta este fundamentala pentru viitorul nostru, trauma acumulata in timpul incarnarilor trecute o putem recunoaste si o putem lasa sa plece. Universul cere de la noi atentie maxima in fiecare moment si alegeri deliberate.
Karma persista foarte mult timp atunci cand o alimentam cu energie, atentie , emotii puternice, dar odata ce am inteles conditionarile karmice si suntem dispusi sa ne schimbam, sa ne iertam, viata noastra se poate schimba. Acuma, acest moment astral accentuat de Centru Galactic Superior pare a fi o energie spirituala inepuizabila pentru vindecarea karmei noastre omenesti, toate cicatricile sufletului pot fi vindecate. Odata vindecati, o etapa de viata cu adevarat remarcabila poate incepe pentru noi si cred ca nu intamplator am scris articolul despre asteroidul 3811 Karma.
Balanta este guvernata de Venus care in acest moment astral este in semnul Fecioarei de mana cu asteroidul 19 Fortuna.
Venus atrage si obtine raspunsuri chiar daca este destul de critica si pretentioasa in  semnul Fecioarei. Este destul de interesant ca Venus este neaspectata, nu face nici un aspect cu alta planeta. Intr-un fel, Venus pare a fi o piedica in evaluarea sentimentelor noastre dar ceea ce nu poate face Venus, face asteroidul 18 Fortuna. In mitologie, Fortuna este zeita romana a norocului predestinat, este asociata cu un corn al abundentei, carma unui vas, mingea si roata. Este subliniata deasemenea dualitatea si instabilitatea ei  reprezentata de obicei printr-o parte a fetei zambitoare iar alta incruntata, jumatate din fata alba, jumatate neagra , legata la ochi  pentru a arata ca ea este complet aleatoare si impartiala . Ar putea fi aducatoare de noroc sau ghinion, oricum, ea ramane o personificare a norocului predestinat ( bun sau rau ), simbolismul ei fiind Roata Norocului. Cu Fortuna in fuziune cu Venus in Fecioara in casa XI, putem simti ca viata noastra relationala este in mainile destinului, Universul are grija sa ne dea ceea ce avem nevoie. De cele mai multe ori, Venus cu Fortuna pot fi un limbaj al unei intalniri norocoase care rupe un model de relatii nefericite din trecut.
Fiecare Luna Noua “munceste “ pentru viitorul nostru iar in semnul Balantei, entitatile spirituale solare si lunare pun un accent deosebit pe relatii, asocieri, creativitate, frumusetea sufletului, corectitudine.
Sa ne bucuram de darurile frumoase ale acestei “nunti cosmice” care inalta pentru noi punti de legatura.
balanta simbol
Adriana Tudosa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu