luni, 28 ianuarie 2013

Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupery: cea mai frumoasă carte pentru suflet


micul-print_1_200


"Dedicație: Lui Leon Werth Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare. Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten, din câți am eu pe lume. Mai am un motiv: acest om mare poate să priceapă totul, chiar și cărțile pentru copii. Am și al treilea motiv: acest om mare trăiește în Franța, unde suferă de foame și de frig. Are multă nevoie de mângâiere. Dacă toate motivele înfățișate nu sunt de ajuns, țin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, căci și acest om mare a fost cândva copil. Toți oamenii mari au fost cândva copii. ( Dar puțini dintre ei își mai aduc aminte.) Așa că fac această îndreptare: Lui Leon Werth, pe când era el băiețel"


***

Capitolul 1

Când aveam şase ani, am văzut odată o minunată poză într-o carte despre Pădurea Virgină care se numea Poveşti Trăite. înfăţişa un şarpe boa care înghiţea un animal sălbatic. Iată copia desenului:
9613-1
Se spunea în carte: „Şerpii boa îşi înghit prada întreagă, fără s-o mestece. Apoi nu se mai pot mişca şi dorm vreme de şase luni cât îşi fac digestia".
M-am gândit mult atunci la aventurile din junglă şi, la rându-mi, am izbutit, cu un creion colorat, să fac primul meu desen. Desenul meu numărul 1. El arăta aşa:
9613-2
Mi-am arătat capodopera oamenilor mari şi i-am întrebat dacă desenul meu îi speria.
Ei mi-au răspuns:
-De ce ne-ar speria o pălărie?
Desenul meu nu înfăţişa o pălărie. El înfăţişa un şarpe boa care înghiţise un elefant. Am desenat atunci interiorul şarpelui boa, pentru ca oamenii mari să poată înţelege. Ei au mereu nevoie de explicaţii. Desenul meu numărul 2 arăta astfel:
9613-3
Oamenii mari m-au sfătuit să las deoparte desenele cu şerpi boa deschişi sau închişi şi să mă ocup mai curând de geografie, de istorie, de aritmetică şi de gramatică. Astfel am abandonat, la vârsta de şase ani, o minunată carieră de pictor. Fusesem descurajat de insuccesul desenului meu numărul unu şi al desenului meu numărul doi. Oamenii mari nu înţeleg niciodată nimic singuri şi e obositor pentru copii să le tot dea explicaţii.
Am fost aşadar nevoit să aleg o altă meserie şi am învăţat să pilotez avioane. Am zburat cam peste tot în lume. Iar geografia, e adevărat, mi-a ajutat mult. Ştiam să deosebesc, de la prima ochire, China de Arizona. E un lucru tare folositor, dacă te-ai rătăci cumva pe timp de noapte.
Am avut astfel, în cursul vieţii mele, o sumedenie de contacte cu o sumedenie de oameni serioşi. Am trăit mult în preajma oamenilor mari. I-am văzut de aproape. Asta nu m-a făcut să am o părere mai bună despre ei.
Când dădeam peste câte unul care mi se părea mai isteţ, făceam cu el experienţa cu desenul meu numărul 1, pe care l-am păstrat întotdeauna. Voiam să ştiu dacă pricepea cu adevărat. Dar îmi răspundea mereu: „Asta e o pălărie". Atunci nu-i mai vorbeam nici despre şerpi boa, nici despre păduri virgine, nici despre stele. încercam să-i vorbesc pe limba lui. îi vorbeam despre bridge, despre golf, despre politică şi cravate. Iar omul mare era foarte mulţumit că face cunoştinţă cu cineva atât de chibzuit.

Capitolul 2

Am trăit astfel singur, fără a avea pe cineva cu care să stau de vorbă cu adevărat, până ce am avut o pană în deşertul Sahara, acum şase ani. Se stricase ceva la motor. Şi cum n-aveam cu mine nici mecanic, nici pasageri, mă pregăteam să încerc să fac, de unul singur, o reparaţie dificilă. Era pentru mine o problemă de viaţă şi de moarte. Abia mai aveam apă de băut pentru opt zile.
În prima seară am adormit pe nisip, la o mie de mile de orice ţinut locuit. Eram mult mai izolat decât un naufragiat pe o plută în mijlocul oceanului. Vă închipuiţi atunci surpriza mea, în zori, când m-a trezit un glas firav şi ciudat. Zicea:
-Te rog... desenează-mi o oaie!
-Poftim?
-Desenează-mi o oaie...
Am sărit în picioare de parcă aş fi fost lovit de trăsnet. M-am frecat la ochi. M-am uitat cu atenţie. Şi am văzut un prichindel cu totul extraordinar care mă privea cu gravitate. Iată cel mai bun portret pe care, mai târziu, am izbutit să i-1 fac. Insă desenul meu, desigur, este mult mai puţin fermecător decât modelul. Nu-i din vina mea. Fusesem descurajat în cariera mea de pictor de către oamenii mari, la vârsta de şase ani, şi n-am învăţat să desenez nimic, în afară de şerpi boa deschişi şi închişi.
M-am uitat aşadar la acea apariţie făcând ochii mari de uimire. Nu uitaţi că mă găseam la o mie de mile de orice ţinut locuit. Or, omuleţul meu nu mi se părea a fi nici rătăcit, nici mort de oboseală, nici mort de foame, nici mort de sete, nici mort de frică. Nu avea deloc înfăţişarea unui copil pierdut în mijlocul deşertului, la o mie de mile de orice ţinut locuit. Când am izbutit în cele din urmă să vorbesc, i-am spus:
-Dar... ce faci aici?
Iar atunci el îmi repetă, foarte blând, ca pe un lucru foarte serios:
-Te rog... desenează-mi o oaie...
Când misterul este prea impresionant, nu te încumeţi să nu-i dai ascultare.
Oricât de absurd mi s-ar fi părut acest fapt, la o mie de mile depărtare de orice ţinut locuit şi în primejdie de moarte, am scos din buzunar o foaie de hârtie şi un stilou. Mi-am amintit însă atunci că studiasem îndeosebi geografia, istoria, aritmetica şi gramatica şi i-am spus (cam prost dispus) omuleţului că nu prea ştiu să desenez. El îmi răspunse:
-Nu-i nimic. Desenează-mi o oaie.
9613-4
Iată cel mai bun portret pe care, mai târziu, am izbutit să i-l fac.
9613-5
Cum nu mai desenasem niciodată vreo oaie, am refăcut pentru el unul din cele două desene pe care eram în stare să le fac. Cel cu şarpele boa închis. Şi am fost uluit să-l aud pe omuleţ spunându-mi:
-Nu! Nu! Nu vreau un elefant într-un boa. Un boa e foarte periculos, iar un elefant ocupă prea mult loc. La mine acasă e totul foarte mic. Am nevoie de o oaie. Desenează-mi o oaie!
Atunci am desenat.
S-a uitat cu atenţie, apoi a zis:
-Nu! Asta e deja foarte bolnavă. Fă alta!
9613-6
Am desenat:
Prietenul meu a zâmbit amabil, cu indulgenţă.
-Vezi şi tu... asta nu e oaie, e berbec.
Are coarne...
9613-7
Mi-am refăcut, aşadar, desenul.
Dar a fost refuzat ca şi celelalte.
-Asta-i prea bătrână. Vreau o oaie care să trăiască mult.
9613-8
Atunci, nemaiavând răbdare, cum mă grăbeam să încep demontarea motorului, am zmângălit desenul ăsta.
Şi i-am spus, într-o doară:
-Asta e o ladă. Oaia pe care o vrei tu e înăuntru. Am fost însă foarte surprins văzând cum se luminează chipul tânărului meu critic.
-Exact aşa o voiam! Crezi că oaia asta are nevoie de multă iarbă?
-De ce?
-Pentru că la mine acasă e totul foarte mic...
-O să ajungă cu siguranţă. Ţi-am dat o oaie foarte mică. îşi înclină capul spre desen.
-Nu chiar aşa de mică... Poftim! A adormit...
Şi aşa am făcut cunoştinţă cu micul prinţ.
Cartea o puteti cumpara de Aici

aici  - Carnet de insemnari. Cele mai frumoase citate din Micul print 
Carti pentru copii / Grupe de varsta
O carte minunata detaliile ce alcatuiesc Carnetul de insemnari au ceva din magia si idealismul povestii Micului print. Un personaj universal care ii fascineaza atat pe adulti cat si pe copii de generatii va va insoti pe parcursul paginilor destinate pentru notitele dumneavoastra.
 
aici  - Jurnalul prietenilor cu ilustratii din Micul print 
Carti pentru copii / Grupe de varsta
Produs disponibil in urmatoarele variante de coperta: rosie si albastra (continutul este acelasi)&nbsp In acest jurnal tu si prietenii tai de la scoala si nu numai va puteti nota cele mai frumoase visuri impartasi impresii si ganduri gasind in paginile acestui carnetel locul ideal pentru a va cunoaste mai bine. Pe parcursul acestei experiente va insoteste Micul print prietenul tuturor copiilor.
 
aici  - Micul print - benzi desenate 
Carti pentru copii / Povesti & Povestiri
Va oferim povestea celebra a micului print in varianta de benzi&nbsp desenate creata de renumitul autor Joann Sfar unul dintre cei mai&nbsp importanti artisti din noul val al benzilor desenate franco-belgiene.&nbsp Veti regasi in aceasta carte superba poezia emotia si intreaga forta a&nbsp simbolurilor create de parintele micului print binecunoscutul scriitor&nbsp francez Antoine de Saint-Exup&eacute ry povestea fiind prezentata cititorilor&nbsp de toate varstele cu gratie si atentie la detalii. Joann Sfar s-a nascut&nbsp in 1971 la Nisa. Este autor de carti de benzi desenate si regizor. A&nbsp studiat filosofia si artele frumoase la Paris. Creatiile sale sunt&nbsp neobisnuite neasteptate povestile create de el amuzante si profunde in&nbsp acelasi timp. Deseneaza cu mare placere desenele sale fiind la fel de&nbsp comunicative ca ale celebrului ilustrator Quentin Blake. Joann Sfar este&nbsp considerat autorul care a trezit la o noua viata genul povestilor de&nbsp benzi desenate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu